NICHITA STANESCU, "Cantec", în cuvinte încricișate

Cel mai miraculos fapt al existentei / este faptul că este. (Învățăturile cuiva către fiul său)
ORIZONTAL: 1) Volum de poezii O… a sentimentelor, apărut în 1964, din care face parte poezia Cântec, ce prefigurează aventura cuvintelor, una din temele centrale ale lui Nichita Stănescu ―  31 martie 1933, când se naște poetul și 30 decembrie1983, când trece în neființă.  2) Întreaga creație literară a lui Stănescu, din care fac parte volumele:  Obiecte cosmice (1967), Roșu vertical (1967),  Oul și sfera (1967),  Necuvintele (1969),  Un pământ numit România (1969),  Noduri și semne (1982)  și alte volume de versuri, în care lirismul mizează mai ales pe puterile plăsmuitoare ale imaginației ― Din poezia Cantec, în care cuvintele traduc iubirea ca întâmplare esențială a ființei umane : Să stăm de vorbă, să vorbim, să… cuvinte.   3) Cuvintele sunt lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart / fluviul… de delta fierbinte ― Volumul În dulcele… clasic, apărut în 1970 ―  Poezia lui Eminescu Azi e… de întâi de mai.   4)Tanzania, în codificarea auto internațională ― Din poezia Prutul de George Coșbuc: Tot… spre-adâncul meu! / S-au încăierat pe mal / Om cu om, și cal cu cal.   5) Alexandru Macedonski ― Viața, în mitologia scandinavă ― Din Lauda omului: Din punctul de vedere al aerului, / soarele-i un… plin de păsări.   6) Emanoil Epureanu ― Din Acceleratul No 17 de I.L.Caragiale: Când s-a trezit la București cu capul buimac,… singur în vagon, și tot, blană, geamantan, bani, ceas, tot îi luaseră  ― Program de inregistrări sonore.   7) Despre cuvinte: …, sticloase, ca niște dălți (sing.) ― Mișcarea este ascendentă, totul devine plutire: Du-mă, fericire, în sus, și… -mi / tâmpla de stele.   8) Poezia … a doua, getică  ― Lac în Scoția.  9) Nicolae Milescu  ― Poezia Lauda…, care debutează cu următoarele versuri: Din punct de vedere al copacilor, / soarele-i o dungă de căldură  ― Pete!   10) …iubirii, primul volum al lui Stănescu, apărut în 1960 ― Din poezia Text: Aceștia care facem trupul… / sătui suntem și pân’la gât / de mult ilustre vorbe-ale uitării.   11) Din Alesul: În… te îmbraci de singurătate / cu moarte  ―  În Cântec, poetul descoperă dragostea ca pe un miracol: două culori ce nu s-au văzut niciodată, / …foarte de jos, întoarsă spre pământ, / …foarte de sus, aproape ruptă ― Din Eminescu: Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt, / Flori albastre tremur… în văzduhul tămâiet (Calin, sing.) ― 12) Privitor la o temă, cum ar fi odisseea cuvântului , marcată de versul lui Nichita Stănescu ― Legat de realitate.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Să stăm de…, să vorbim  ― Ridicat pe drumul său poetic, precum Nichita Stănescu, începând din anul 1960, primind în timp de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul internațional Herder și marele premiu Cununa de aur de la Struga (Iugoslavia).   2) Arbore din familia bignoniacee (bot.) ― Poezia din titlu începe astfel: E o întâmplare a ființei mele: / și-atunci, fericirea dinlăuntrul…  ― Și continuă: E mai puternică decât mine, decât oasele…   3) Număr de ordine al elegiei, cu subtitlul Sunt, cu următorul debut: Sunt bolnav. Mă doare o rană ― Cineva din folclor, care vine pe la gene! ― Râu în Rusia.   4) Fabulos ― Poezia eminesciană, care se constituie drept un cod etic al omului superior.   5) Uniunea Australiană  ― Din Învățăturile cuiva către fiul său: Pe timp de durere, lasă-te singur… ― Un fel de struț din Australia.   6) În 1972, Nichita Stănescu scrie volumul de poezii Măreția…   7) Ce bine că…, ce miracol că sunt!, exclamă poetul în poezie  ― Din Fericirea de Gr.Alexandrescu: O vedeți colo,-n țara grecească, / …al slavei ș-al libertății, / Fantoma mândră, urieșească, / Unde-a scris Solon cartea dreptații?  ― Nadia Comăneci.  8) Din a treia strofă: Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi / tâmpla de stele,...când / lumea mea prelungă și în nesfârșire / se face coloană sau altceva (Î) ― Din Axios, Axios: El paște ca să fie păscut, / bea ca să fie... (fem.).    9) Volumul de poezii În... stil clasic  ―  Ion Agârbiceanu.   10) Poezia eminesciană Sunt... la mijloc (sing.) ― Ploiești, unde se naște Nichita Stănescu și București, unde în 1957 absolvă Facultatea de Filologie ― Râu în Franța.   11) Lucrare scrisă a elevilor ― Absurdă, cum este făcută, la modul voit de autor, definiția unei unelte aducătoare de moarte, în poezia Pușca.  12) Numele prescurtat al lui Emanuel ― Ceea ce este foarte important, adică originalitatea lui Nichita Stănescu cu limbajul său poetic cu desăvârșire nou.

                   Dicţionar: EAT, LIF, LASS, EUN, IPE, NEM, EMU, RUE.

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURA ROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE

 

Consultarea textului:

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, şi izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplarii că sunt.

Poezia "Cantec" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" (1964) si este o poezie de dragoste care enunta starea de jubilatie a postului altfel de pana acum. E o rostire aparte, un stil nou plin de prospetime si de parfumul unui spirit original.
De fapt toate poeziile de inceput ale poetului Nichita Stanescu stau sub semnul mirarii, al iesirii din hibernare, al renasterii postului odata cu adolescenta. E o trezire la nivelul senzatiilor, o explozie a fiintei ca prezenta, a sufletului in cosmos, a intregii organizari plasmatice a trupului. Fericirea de a iubi e mai puternica decat fiinta.

Intalnim in primele versuri ale poeziei "Cantec" un plus de energii afective enuntate simplu dar rascolitor "E o intamplare a fiintei mele:/ si-arunci fericirea dinlauntru! meu/ e mai decat oasele mele."
Intalnim aici alte mijloace de expresivitate, un alt stil, de fapt absenta unui sul, care devine un stil nou. Imaginatia postului este ea insasi expresivitate. Lucrurile sunt spuse simplu Fericirea dinlauntru depaseste fiinta, oasele, durerea Dispar limitele, apar energiile fericirii unite care nu sunt altceva decat energiile pasionale si energiile spirituale.

Imbratisarea indragostitilor este dureroasa prin scrasnetul oaselor si minunata prin fiorul apropierii, al contopirii, al indumnezeirii prin iubire: "mereu dureroasa, minunata mereu".
Dar dragostea la Nichita Stanescu sta si sub semnul cuvantului, al rostirii, al faptuirii prin cuvant: "Sa stambe vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte/ lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart/ fluviul rece in delta fierbinte/ ziua de noapte, bazaltul de bazalt".

Iata forta magica a cuvantului, puterea de a separa prin cuvant ziua de noapte, dar mai ales bazaltul de bazalt, deci elementul divers, dar si acelasi element, care numai aparent este identic. Altfel spus, dragostea separa dar sj uneste, identifica doua realitati care deriva din una singura - androginul, care este atat de iubit de poeti, el semnificand in preistorie perfectiunea.
In strofa a treia, Nichita Stanescu se avanta ca fiinta plina de fericire intr-o anumita lume, o lume tasnita in sus, o lume prelunga si in nesfarsire, o lume in coloana care duce la irrvesnicire: "Du-ma fericire, in sus, si izbeste-mi/ tampla de stele, pana cand/ lumea mea prelunga si in nesfarsire/ se face coloana sau altceva/ mult mai inalt si mult mai curand".
Dragostea aici, inseamna pentru poet aspiratie catre puritate, catre inalt, dar ea inseamna sj provocarea poetului catre creatie, plasarea lui in vesnicie.
Ultima strofa a poeziei "Cantec" este sub semnul mirarii ca atitudine exemplara in fata existentei noastre ca fiinte intamplatoare.

Contrariile se estompeaza se armonizeaza limitele se rup, are loc transcenderea de la unul la altul: "Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!/ Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se/ doua culori ce nu s-au vazut niciodata/ una foarte de jos, intoarsa spre pamant/ una foarte de sus, aproape rupta/ in infrigurata neasemuita lupta/ a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt"
Metaforele sunt abstracte, nonfigurative "doua cantece... doua culesi..." Ele decanteaza fiinta umana de orice impuritate atunci cand de fapt poetul cauta atractia contrariilor.
Poezia se inchide cu un vers ce pune fiintarea fiintei la nivelul intamplarii: "a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt".